Be Free With The New „Me” Sau Cum Să Îți Placă De Tine

de admin

Încep acest articol cu o poveste din viața mea din care am învățat o lecție importantă.

Acum câțiva ani mă aflam într-un magazin de haine și probam o pereche de încălțăminte. Până aici totul banal. Partea interesantă este că aceste încălțări aveau paiete verzi peste tot și talpa ușor înaltă. Mi se păreau foarte îndrăznețe, ceea ce nu era deloc stilul meu. M-am tot fâțâit pe acolo, m-am tot uitat în oglindă, să le iau, să nu le iau… în mine se dădea o luptă aprigă. Cred că am stat cam 30 de minute încălțată cu ele. Ceva în mine țipa să le iau, dar raționalul îmi repeta întruna: „nu sunt stilul tău”.

Într-un final mi-am ascultat instinctul si le-am cumpărat. Și bine am făcut. Peste tot pe unde mergeam lumea le admira și mă întreba de unde le-am luat. Eram de-a dreptul siderată. Ieșisem din banal, ieșisem din zona de confort, iar acest lucru mi-a dat mai multă încredere în mine.

Nu are rost să vă mai spun că am purtat acea încălțăminte până am forjat-o (mai puțin iarna).

Ce am învățat de aici? Îndrăznește! Aceasta este lecția pe care am învățat-o și pe care o aplic de atunci.

Sunt convinsă că sunt femei care și-au dorit să poarte o anumită rochie, o anumită pereche de pantofi sau o anumită coafură, dar le-a fost teamă să îndrăznească. „Dacă arăt ridicol?”, „Dacă lumea mă va judeca?”, „Dacă vor râde de mine?” Important este să îți asculți intuiția. Sigur, acum nu depășim simțul penibilului ieșind pe stradă arătând ca niște clovni. 😊

Încă ceva, multe dintre noi refuzăm să ne cumpărăm un anumit obiect pentru că e prea scump. Dragilor, cea mai bună investiție este în noi înșine. Să te pui pe tine pe primul loc nu este egoism, este autenticitate. Și, apropos de asta, am văzut zilele trecute o replică într-un film care spune că autenticul este bun. Autenticul te definește. Nimic nu mă face mai fericită decât atunci când investesc în mine. Și aici mă refer la tot ce înseamnă în materie de frumusețe și îngrijire corporală: manichiură, coafat, masaj, shopping sau chiar atunci când îmi cumpăr o ciocolată bună, sau o cafea scumpă.

Personal, prefer bijuteriile handmade, acolo unde se simt dragostea și pasiunea artizanului. Sunt ceva mai scumpe dar cu ele sigur ieși din anonimat și pur și simplu îți schimbă starea de dispoziție. Cel puțin, mie.

Scriind aceste rânduri, mi-am amintit de încă o întâmplare tot de acum câțiva ani, atunci când m-am tuns scurt. Am trecut de la păr lung la tunsoarea bob lung și, mai apoi, la pixie. Complimentele au venit în valuri, spre mirarea mea. La scurt timp, primeam mesaje de la femei cum că le-am inspirat să se tundă și ele scurt.

Așa că, dragilor, vă provoc să îndrăzniți. Nu se știe niciodată pe cine inspirați. 😊

S-ar putea sa-ti placa si...

Lasă un comentariu

* Prin folosirea acestui formular declar că sunt de acord cu prelucrarea și stocarea datelor mele.